Mihai Stoica și Andrei Nicolescu, contre la TV din cauza arbitrajului de la Dinamo – FCSB 2-1: „E subiectiv” / „Hai, lasă-mă!”
Mihai Stoica (61 de ani) și Andrei Nicolescu (50 de ani) au stat față în față după derby-ul Dinamo – FCSB 2-1. Cei doi au început să se contreze din cauza fazei la care a fost eliminat stoperul roș-albaștrilor, Andrei Duarte (28 de ani).
Mihai Stoica s-a contract cu Andrei Nicolescu din cauza lui Istvan Kovacs și George Găman
Istvan Kovacs a făcut praf derby-ul Dinamo – FCSB 2-1. Cel mai bun arbitru român a avut o seară de coșmar pe „Arcul de Triumf”. Totul a început în minutul 22, când „centralul” din Carei a mers de două ori la VAR, chemat de mai vechea cunoștință a roș-albaștrilor, George Găman. După prima fază care a dinamitat derby-ul, Andre Duarte s-a ales cu cartonașul roșu.
„Prefer să nu vorbesc din respect pentru domnul Kovacs. Preferam să fie penalty, să nu fie eliminare și să meargă jocul de acolo. Eu cred că noi 11 la 11 am jucat, am controlat mai mult decât 11 la 10. După, am cedat din spații. I-am lăsat să joace mai în zonă și au avut mai multă libertate de mișcare. 11 la 11 cred că ne-am fi descurcat mai mult. Poate plecam de la 1-0 conform penalty-ului și cred că era mai bine să rămânem 11 la 11.
Din păcate s-a vorbit și se vorbește mult de arbitraj. Mi-aș dori să nu se mai vorbească. Am avut ce am avut de spus când am suferit la meciul cu Rapid. Am și făcut oficial niște chestii. Nu le regret. M-am simțit frustrat și contrar oricărei logici s-au întâmplat niște lucruri la început de play-off anormale”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
„O jignire a fotbalului, o ofensă, o sfidare la adresa noastră”
Mihai Stoica nu uită și nu iartă. Președintele C.A. de la FCSB și-a amintit că George Găman a fost la centru în urmă cu două etape, când roș-albaștrii au pierdut la CFR Cluj, scor 0-1. „Eu nu aș fi făcut atât de multe editoriale despre Kovacs, ci aș fi făcut un mini editorial despre Găman. Eu consider că e o crasă lipsă de respect față de noi că Găman e delegat la meciurile noastre. Tot ce am scris eu despre aventurile noastre cu Găman are suport real. Sunt faze pe care le-am descris cu acuratete și nimeni nu ma poate contrazice. După ce am tot expus, a fost delegat la meciul cu CFR și a dat 2 minute de prelungire după ce 3 minute și jumătate a stat la VAR.
E o jignire a fotbalului, o ofensă, o sfidare la adresa noastră. ‘Dau 2 minute că așa vreau eu’. Dai 4 minute, nu 5, nu 7. Tu dai 2. Îl avem din nou. Îl cheamă la VAR spunându-i lui Kovacs că e în suprafața de pedeapsă contactul. Kovacs consideră că Cîrjan a fost călcat, nu a faultat. Pleaca înapoi să reia partida.
Armstrong nu e căpitan de echipă, trebuia să ia galben. Trebuia să ia și când l-a călcat pe Duarte. Astea sunt minore. Nu era normal, regulamentar și protocolar să îl cheme după faza asta, când oamenii s-au împins. După nu l-a mai chemat când Bellarouche îl lovește în zona gâtului pe Ofri Arad”, a fost replica lui Mihai Stoica.
Cartonașul roșu acordat lui Duarte a aprins spiritele la TV
„E subiectiv. E clar că vrea să se ferească”, a răspuns Andrei Nicolescu, după ce l-a auzit pe Mihai Stoica cerând cartonaș roșu pentru duelul dintre Bellarouche și Ofri Arad. „Hai, lasă-mă! Așa se ferește? Cu uppercut? Păi, hai! Chiar așa se ferește? Nu s-a mai dat cu încetinitorul aici? Cum ce îi face? îi dă cu mâna în gât! Nu îl văd pe Găman să vadă ceva!”, a replicat, acid, MM Stoica.
„Ce aș vrea să mai subliniez? Faza în care marchează Garita. Aș vrea să vedem faza cu Garita și ce gol a validat Kovacs, anul trecut, cu Rapid, la duelul dintre Koljic și Ngezana”, a mai spus Mihai Stoica. „Ce treabă are faza aia cu asta? Aici atacantul (n.r. – Koljic) are mingea în control”, a continuat Andrei Nicolescu.
„Mie îmi face impresia că Pascual nu e împins ci se aruncă să scoată fault. Așa mi se pare mie. Nu spun că nu pune mâna pe el. Eu văd o dublă măsură. Ori las jocul, ori nu îl las. La nivelul la care arbitrezi, lași contactul. Problema pentru mine a fost că în urma unei erori de arbitraj pe care a provocat-o Găman am jucat în 10 timp de 75 de minute”, a conchis oficialul FCSB.
