September 9, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Răzvan Ioan Boanchiș scrie despre blestemul fundașilor stânga români. Cinci legende care au murit prea devreme

Răzvan Ioan Boanchiș scrie despre blestemul fundașilor stânga români. Cinci legende care au murit prea devreme

Răzvan Ioan Boanchiș vorbește despre un blestem care a marcat fotbalul românesc: fundașii stânga ai echipei naționale din anii ’80, care au murit prea devreme. Fănuș Neagu spunea că ”limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet.” În fotbalul nostru de respirație internațională, cel din anii ’80, distanța dintre inimă și umbra ei au fost fundașii stânga ai echipei naționale, care au plecat prea devreme. Mișa Klein (Dinamo, semifinală de Cupa Cupelor, prezent cu echipa națională la turnee finale în 1984 și 1990) s-a stins în timpul unui antrenament. Avea 34 de ani.

Răzvan Ioan Boanchiș scrie despre blestemul fundașilor stânga din fotbalul românesc

Nelu Stănescu (Dinamo, a învins Hamburg și a jucat semifinala cu Liverpool) s-a prăpădit la 46 de ani. Munteanu II (Sportul Studențesc, titular contra Angliei la victoria cu 2-1 și la 0-0 pe Wembley) s-a dus la la 51 de ani. Ilie Bărbulescu (Steaua, campion al Europei cu Steaua în 1986) a murit la la 63 de ani. Nicolae Ungureanu (semifinală de Cupa UEFA cu U Craiova, finală de CCE cu Steaua) ne-a părăsit săptămâna trecută, la aproape 70 de ani.

În aproape cinci ani cât a fost selecționer (decembrie 1981 – septembrie 1986), Mircea Lucescu i-a convocat la echipa națională pe toți cei cinci amintiți mai sus. Și asta în condițiile în care, timp de vreo șase luni, în 1982, titularul postului a fost Ion Bogdan de la Corvinul Hunedoara. Lucescu a avut de unde să aleagă. Și meritul lui e că le-a dat tuturor șansa să joace, deși era criticat mereu pentru selecție. Cel mai mult au rezistat în națională Klein (11 ani, Lucescu îl folosea mijlocaș stânga) și Ungureanu (8 ani).

Nae Ungureanu, ultimul de pe „lista neagră”

Numai statistician nu fusesem eu. Am plecat de la metafora lui Fănuș Neagu și am ajuns la cifre, poate că am și greșit vreo două, dar nu contează. Ce au adunat, în condiții de rivalitate între ei, fundașii stânga amintiți mai spus reprezintă un patrimoniu fotbalistic realizat în 10 ani. Și de atunci au trecut 36 de ani.

Moartea lui Ungureanu înseamnă demagnetizarea fotbalului nostru de patrimoniul amintit mai sus. Am avut și un tezaur pe care n-a rămas la ruși. Ni l-am distrus singuri. Unde sunt primăverile europene de altădată? Să fim serioși. De abia prindem toamna. Încercăm să ne facem de râs și reușim încă din luna august.