Când joacă Universitatea Craiova primul meci din Conference League. Vineri e tragerea la sorţi pentru campioana României
Universitatea Craiova a ratat șansa de a evolua în faza principală a Europa League după ce a pierdut dramatic la Erevan contra celor de la Ararat-Armenia. Așadar, campioana României își va continua parcursul în Conference League, unde va disputa 6 partide în faza ligii, cu obiectivul de a obține calificarea în primăvara europeană.
Când joacă Universitatea Craiova primul meci din Conference League
Universitatea Craiova va disputa primul meci din faza principală a Conference League pe 15 octombrie, așadar la aproximativ o lună și jumătate după eliminarea din preliminariile Europa League. Conference League este singura competiție europeană care debutează atât de târziu, deoarece există doar 6 runde, cu două mai puțin față de Europa League și Champions League.
Când va disputa Universitatea Craiova meciurile din faza principală a Conference League
- Etapa 1 – 15 octombrie
- Etapa 2 – 22 octombrie
- Etapa 3 – 5 noiembrie
- Etapa 4 – 26 noiembrie
- Etapa 5 – 10 decembrie
- Etapa 6 – 17 decembrie
Dacă va reuși termine între primele 24 de formații la finalul fazei ligii și să obțină calificarea în primăvara europeană, Universitatea Craiova va disputa meciurile din play-off-ul eliminatoriu pe 18 și 25 februarie, tragerea la sorți fiind programată pe 16 ianuarie. În cazul în care va avea un parcurs extraordinar și se va clasa între primele 8 formații la finalul fazei ligii, campiona României se va califica direct în optimi, partidele din această rundă fiind programate pe 11 și 18 martie.
Când își va afla Universitatea Craiova adversarele din faza principală a Conference League
Play-off-urile din Europa League și Conference League se vor încheia joi seară, iar tragerea la sorți pentru fazele principale din aceste două competiții va avea loc vineri, 28 august, începând cu ora 14:00 (ora României). Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe site-ul oficial al UEFA, iar FANATIK vă va ține la curent cu toate noutățile.
Cu excepția câtorva „balauri”, adversarele din Conference League ar putea fi abordabile pentru Universitatea Craiova, care în sezonul trecut a fost extrem de aproape de o calificare în faza eliminatorie, fiind eliminată într-un mod incredibil. Învinși cu 3-2 de AEK Atena după ce au condus cu 2-0, ultimele două reușite ale grecilor sosind în prelungiri, oltenii au părăsit competiția și din cauza altor rezultate nefavorabile înregistrate în ultima rundă a fazei ligii.
