Iuliu Mureșan, o nouă reacție despre insolvența CFR-ului: „Stai cu sabia deasupra capului!”
Ziua de 20 august 2026 a însemnat pentru CFR Cluj cea de-a doua intrare în insolvență din istoria clubului. Decizia a fost aprobată de Tribunalul Comercial Cluj, iar reacțiile au curs în rândul oamenilor din fotbalul românesc. Iuliu Mureșan, fostul președinte al formației din Gruia, a vorbit la rândul său despre situația clubului.
Concluzia lui Iuliu Mureșan după ce a văzut-o pe CFR Cluj intrată oficial în insolvență
După ce a vorbit recent despre victoria CFR-ului în fața FCSB-ului și l-a compătimit pe Marius Șumudică, Iuliu Mureșan a comentat pe seama faptului că fosta campioană a României se află oficial în insolvență acum. Fostul președinte al ardelenilor a fost prezent și la primul episod de acest gen, astfel că este familiarizat cu ceea ce presupune un asemenea proces. El a transmis că, în opinia lui, a fost cea mai bună alegere făcută de Neluțu Varga și restul conducerii de la CFR Cluj.
„Este o rezolvare pentru că scade presiunea unor plăți. De exemplu, dacă ai poprire pe conturi de către ANAF, ele se ridică automat în insolvență. Și sumele datorate se adaugă în plan și trebuie plătite conform planului. Atunci, acesta este un mare avantaj pentru că nu mai trebuie plătite mâine. Nu mai stai cu sabia deasupra capului. Sunt multe avantaje. Anumite datorii se vor plăti într-un procent mai mic față de sumele care sunt scrise în tabelul creditorilor. În insolvență sunt asigurați angajații și ANAF-ul. Dar ANAF-ul după planul de organizare.
Era singura soluție care putea fi luată. Și eu m-am gândit la insolvență și chiar am militat pentru acest lucru. Nu se putea altfel. Eu am mai fost administrator special la două insolvențe, la prima a CFR-ului și la Dinamo. Știu exact mecanismul și toate plusurile și minusurile. La acest moment, insolvența vine pentru CFR numai cu plusuri. Minusuri sunt puține sau deloc”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.
Ce datorii are, de fapt, CFR Cluj
CFR Cluj, club care a realizat multiple performanțe în fotbalul românesc în ultimele două decenii, se află într-un punct critic al existenței sale. Potrivit datelor din cererea de intrare în insolvență, la data de 31 iulie 2026, totalul datoriilor se ridică la suma de 197.087.887,44 lei, echivalentul a aproximativ 37,4 milioane euro. Mai grav este că, din acest total, suma de 135.672.362,74 lei (25,7 milioane euro) reprezintă datorii pe termen scurt, adică trebuie achitată în următoarele luni. Februarie 2015 fusese prima dată când CFR Cluj intra în insolvență, prag pe care îl depășea abia după doi ani.
