Universitatea Craiova, victorie fără emoții înaintea returului european cu Ararat
Universitatea Craiova a trecut fără mari emoții de FC Voluntari, scor 3-1, pe „Ion Oblemenco”, în etapa a șasea din SuperLiga. Oltenii au controlat aproape în totalitate partida, au beneficiat de două lovituri de pedeapsă și au rezolvat meciul prin Steven Nsimba, Oleksandr Romanchuk și Monday Etim. Ilfovenii au înscris la primul lor șut pe poartă.
Oltenii s-au instalat încă din start în jumătatea adversă, în fața unei formații a Voluntariului preocupată în primul rând să închidă spațiile. Nicușor Bancu a încercat primul să deblocheze tabela, în minutul 8, cu un șut de la distanță care s-a dus peste poartă.
Craiova a primit însă o lovitură în minutul 19. Adrian Rus a acuzat probleme la piciorul drept, a încercat să continue după ce a primit îngrijiri medicale, dar a fost nevoit să abandoneze. În locul său a intrat Oleksandr Romanchuk, schimbare care avea să se dovedească extrem de inspirată.
Prima ocazie uriașă a venit în minutul 26. Tudor Băluță a trimis excelent peste defensiva ilfoveană, Monday Etim a scăpat singur spre poartă, dar Jurhar a ieșit bine și i-a blocat execuția. Portarul Voluntariului a intervenit și în minutul 34, iar Craiova a continuat să preseze până când apărarea oaspeților a cedat.
Nsimba deschide scorul din penalty
În minutul 45, Etim a pătruns în careu și a fost faultat de Babic, iar arbitrul Adrian Cojocaru a indicat punctul cu var. Steven Nsimba și-a asumat responsabilitatea și a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 45+3, astfel că Universitatea a intrat la vestiare cu avantajul pe care îl merita după desfășurarea primei reprize.
Gol superb Romanchuk
Craiova a revenit de la cabine decisă să închidă rapid partida. Cicâldău a executat periculos o lovitură liberă în minutul 47, dar Jurhar s-a opus. Zece minute mai târziu, portarul ilfovenilor nu a mai avut ce face.
Oleksandr Romanchuk, omul trimis pe teren încă din minutul 20 după accidentarea lui Adrian Rus, a primit în afara careului și a prins un șut excelent cu stângul. Mingea s-a dus la firul ierbii și a intrat în plasă pentru 2-0 în minutul 57.
Etim ratează singur cu portarul, apoi înscrie după un penalty apărat
Oltenii puteau face 3-0 în minutul 71, când Anzor a reluat cu capul peste transversală din aproximativ șapte metri. Două minute mai târziu a venit o ratare și mai mare. Băsceanu l-a servit excelent pe Etim, nigerianul a rămas din nou singur cu Jurhar, însă portarul oaspeților a câștigat încă o dată duelul.
Etim nu avea însă să termine meciul fără gol. În minutul 77, atacantul Craiovei a fost faultat din spate în careu și Adrian Cojocaru a acordat al doilea penalty al gazdelor. De această dată Etim a luat mingea. Jurhar i-a ghicit execuția și a respins, însă balonul a revenit chiar la atacantul oltenilor. Etim a urmărit faza și a trimis fără probleme în plasă pentru 3-0, în minutul 79.
Voluntari, primul șut pe poartă în minutul 90+2
Cu victoria asigurată, Universitatea a redus ritmul în ultimele minute și și-a conservat energia înaintea returului european. FC Voluntari a reușit să înscrie golul de onoare în prelungiri. Carlos Mora l-a atacat pe Chică-Roșă în careu, arbitrul a acordat al treilea penalty al serii, iar Remus Guțea a transformat pentru 3-1. A fost, practic, și primul șut pe spațiul porții reușită de ilfoveni în întregul meci.
Articolul Universitatea Craiova, victorie fără emoții înaintea returului european cu Ararat apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.
