Marius Șumudică a dezvăluit ce mesaj a primit de la Neluțu Varga imediat după victoria cu FCSB. „Credeam că e Crăciunul”. Exclusiv
CFR Cluj a dat lovitura şi a câştigat împotriva liderului FCSB, scor 1-0. Unicul gol a fost marcat de Andrei Cordea, din penalty. Este primul succes pentru Marius Şumudică pe banca ardelenilor, venit într-o perioadă de criză profundă.
Mesajul primit de Marius Şumudică de la Neluţu Varga: „Mulţumesc, tati, că eşti alături de noi”
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Marius Şumudică a dezvăluit ce mesaj a primit de la patronul Neluţu Varga după meci, spunând că telefonul i-a fost „invadat” de mesaje după succesul neaşteptat în faţa fostei campioane:
„Neluţu Varga mi-a dat mesaj după meci. Mi-a scris: „Mulţumesc, tati, că eşti alături de noi! Eşti caracter”. S-a bucurat. Am crezut că sunt sărbătorile pascale sau Crăciunul. Când am luat telefonul, aveam 181 de mesaje”, a spus Şumudică.
Cum i-a motivat Marius Şumudică pe jucători: „Să joace pentru familii, pentru copii”
Antrenorul celor de la CFR Cluj a dezvăluit cum i-a motivat pe jucătorii ardelenilor, spunând că trebuie să aibă atitudine, să lupte pentru familiile lor şi astfel de meciuri rămân în vitrină când se obţin rezultate:
„La final am văzut câtă lume a lăudat echipa. Le-am spus că astea sunt meciurile care rămân în vitrină, care îi fac să iasă mândri pe stradă cu capul sus, familiile să fie mândre de ei. Le-am spus că dacă vor să câştige acest meci, trebuie să aibă cel puţin aceeaşi atitutdine pe care a avut-o Corvinul cu noi.
Asta trebuiau să facă ei. Să aibă atitudine. De organizare mă ocup eu. Dacă aveau atitudine, sigur puneau probleme. Să joace pentru familii, pentru copii, să îşi aducă aminte la ce au făcut la CFR Cluj. Iar dacă vor scoate un rezultat, vor fi priviţi ca nişte eroi.
Pentru mine e prea mare cuvântul, dar ieri au fost nişte eroi. Mi-era frică să fac schimbări. Toată lumea a arătat bine. Şi la Biliboc. Aveam o durere în suflet când l-am scos, dar arătase bine când l-am scos. Jucătorii mei au avut crampe, dar au trecut peste şi asta arată că organismul are resurse nebănuite şi când zici că totul e gata mai există un dram de energie”, a spus Marius Şumudică la FANATIK SUPERLIGA.
