De ce retrogradarea din SuperLiga înseamnă condamnarea la dispariție. 10 cluburi din 21 s-au desființat după ce au picat

În ultimele zece sezoane, în SuperLiga s-au înregistrat 23 de retrogradări (directe, sau în urma barajelor), 21 de echipe luând astfel calea ligii secunde (Poli Iași și Hermannstadt au retrogradat de câte două ori în acest interval de timp). Nimic spectaculos până aici; în fond, această este logica de competiție – în fiecare an două cluburi retrogradează direct și alte două luptă pentru supraviețuire la baraj. Desigur, sezonul 2019/20 reprezintă o excepție, pentru că pandemia ne-a oferit ocazia de a crește numărul participantelor din SuperLiga, scutind (absolut întâmplător) cu această ocazie (remarcabilă coincidență!) Dinamo de emoțiile retrogradării.

De ce retrogradarea din SuperLiga înseamnă condamnarea la dispariție

Retrogradarea din SuperLiga devine însă un subiect dacă luăm la bani mărunți lista retrogradatelor din ultimii zece ani și constatăm că 12 dintre ele au dispărut de facto din fotbalul profesionist românesc. În ordinea strict cronologică a evenimentelor, începând cu sezonul 2016/17, retrogradatele din prima ligă au fost: ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, Astra Giurgiu, Politehnica Iași, Hermannstadt, Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaș, Dinamo, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, FC Argeș, FCU Craiova 1948, FC Voluntari, Gloria Buzău, Sepsi OSK, Politehnica Iași (din nou), Metaloglobus, Unirea Slobozia și Hermannstadt (a doua oară).

• 10 cluburi din 21 au dispărut, iar două au ajuns în liga a 4-a

Ei bine, analizând lista de mai sus, putem grupa cluburile în 3 mari categorii:

• 4 cluburi care au reușit să revină în prima ligă – Dinamo, FC Argeș, FC Voluntari, Sepsi OSK
• 7 cluburi care nu au reușit să revină în prima ligă, dar activează în eșaloane inferioare – Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște, Metaloglobus, Unirea Slobozia (toate în liga 2), Dunărea Călărași (liga 3), Juventus București/Daco-Getica și FCU Craiova 1948 (liga 4)

Daco Getica s-a retras în 2019 din campionatul ligii a doua și a fost retrogradată în ultima categorie organizată de AMFB, iar FCU Craiova 1948 nu a primit licența de liga 2, a fost exclusă din liga 3 din cauza datoriilor acumulate, se află în concordat preventiv și este actualmente înscrisă în liga 4 probabil din motive strict administrative (vezi cazul Bauza). Două cluburi care teoretic există încă, dar care practic nu mai au legătură cu fotbalul profesionist.

• 10 cluburi dispărute din varii motive: ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, ACS Poli Timișoara, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaș (faliment), Politehnica Iași, Hermannstadt, Gloria Buzău (în insolvență și retrase din competiții) și CS Mioveni (exclusă din cauza datoriilor)

Cum au reușit să revină Dinamo, Argeș, Voluntari și Sepsi în SuperLiga după ce au retrogradat

Cele patru cluburi care au reușit să revină au fiecare o poveste/explicație punctuală. Dinamo este un brand național, iar asta în general ajută în a găsi resurse pentru supraviețuire și revenire. Rapid poate confirma asta. FC Argeș și FC Voluntari s-au bucurat de suportul autorităților locale, iar Sepsi OSK a beneficiat de ajutorul direct și indirect oferit de autoritățile maghiare.

Cluburile care nu au reușit revenirea, dar au rămas în fotbal, datorează supraviețuirea (în majoritatea cazurilor) autorităților locale. În această categorie intră Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște, Unirea Slobozia și Dunărea Călărași. Metaloglobus este singura excepție de la această regulă. Pentru restul cluburilor, retrogradarea a însemnat nici mai mult nici mai puțin decât condamnarea la dispariție.

La un club obișnuit de prima ligă, principalele surse de venit sunt drepturile TV. O nou-promovată primește aproximativ 1 milion de euro pe sezon, iar un club de mijlocul clasamentului 1,5 – 1,7 milioane euro. Bani care dispar din bugetul clubului odată cu retrogradarea. Veniturile din sponsorizare se prăbușesc și ele, pentru că liga 2 nu prezintă niciun fel de atractivitate pentru sponsori. Cum de altfel, cu excepția nucleului dur de suporteri, nici pentru marele public, ceea ce conduce la diminuarea drastică a încasărilor din ticketing. În cele mai multe cazuri, reducerea veniturilor nu este singura veste proastă. Amenințate cu retrogradarea, cluburile angajează cheltuieli nechibzuite; mai ales în fereastra de iarnă, una puțin ofertantă. Contractele mari, imposibil de susținut în cazul retrogradării (de multe ori peste forța financiară a clubului chiar în prima ligă) sunt pietre de moară legate de gâtul clubului aflat oricum în dificultate.

Și astfel, cluburile ajung în ochiul furtunii perfecte: venituri reduse cu 70%-80% și datorii acumulate, imposibil de onorat. În cazul în care acționarul nu poate susține efortul financiar (Hermannstadt, Astra, FCU Craiova), iar autoritățile locale fug și ele de datoriile acumulate, insolvența, falimentul și dispariția sunt consecințe firești. Impactul e devastator, pentru că proiectul fotbalistic trebuie reluat (atunci când există această posibilitate) din eșaloanele inferioare, apar inevitabil problemele identitare, publicul și investitorii privați își pierd încrederea în fenomen. Cum a rezolvat fotbalul dezvoltat aceste probleme? Prin prevenție.

Retrogradarea reduce automat contractele fotbaliștilor

Fotbalul profesionist este o afacere, iar banii sunt, desigur, esențiali. Dincolo de aspectele economice, fotbalul are și un alt rol, cel puțin la fel de important – rolul social. Clubul de fotbal este un liant social, un agregator de comunitate, un element de tradiție locală. Este exact motivul pentru care guvernul maghiar investește (nu cheltuie) sume importante în fotbalul românesc. Iar cei responsabili de gestionarea fenomenului (în lumea fotbalului cu principii sănătoase) au înțeles toate aceste nuanțe.

Economic, măsurile se iau în interiorul clubului, prin managementul financiar. Contractele jucătorilor au, în funcție de campionat și club, anumite prevederi speciale. Cluburile inserează în contracte clauze de reducere automată a salariului în cazul retrogradării, Exista proiecții de venit în cazul retrogradării, iar masa salariala totală e ajustată prin aceste clauze astfel încât clubul să nu fie dezintegrat financiar de evenimentul nedorit numit retrogradare. Și nu doar cluburile aflate în mod obișnuit în lupta din subsolul clasamentului folosesc acest instrument.

Tottenham, club câștigător de Europa League în 2025, a avut astfel de clauze (de scădere drastică a salariului în cazul retrogradării) pentru (de exemplu) Xavi Simons, Mohammed Kudus, Conor Gallagher, Cristian Romero, dar și pentru antrenorul de Zerbi. Tottenham este mai degrabă un club cu aspirații europene în Premier League, dar iată că sezonul trecut au tremurat serios pentru menținere. Și dacă nu ar fi putut evita retrogradarea, aceste clauze și-ar fi demonstrat valoarea.

Desigur, în oglindă, se protejează și fotbaliștii pentru astfel de evenimente nedorite. Agenții impun cluburilor clauze de reziliere mult diminuate față de valoarea de piață a jucătorului în cazul retrogradării, iar în unele cazuri (mult mai rare), contractul se desființează automat, fără costuri de nicio parte. În felul acesta clubul se asigură că nu va avea de plătit în sezonul de liga 2 niște contracte imposibil de onorat.

Parachute payment – plasa de siguranță a cluburilor

În premier League, parachute payments sunt plățile făcute cluburilor după retrogradare, tocmai pentru ca acestea să-și poată adapta costurile la noul nivel de venituri. E un sistem introdus din 2016/17, iar plățile se fac descrescător pe o perioadă de până la trei ani. În trei ani fie revii în Premier League, fie absorbi șocul financiar și reușești să iți adaptezi cheltuielile la venituri.

În LaLiga, 2,5% din veniturile audiovizuale sunt alocate unui „Fondo de Compensación” destinat cluburilor care retrogradează. Nu vorbim despre o subvenție arbitrară acordată după retrogradare, ci de un mecanism prevăzut direct în sistemul de distribuție a drepturilor TV.

Serie A are un sistem similar, cu nume similar. „Crediti Paracadute” sunt definite drept indemnizații și contribuții economice acordate clubului ca urmare a retrogradării din Serie A în Serie B, pentru a diminua impactul economic al retrogradării.

„Caisse d’aide aux clubs relégués” – este fondul de ajutor pentru cluburile retrogradate din Ligue 1. LFP comercializează și distribuie centralizat veniturile pentru Ligue 1 și Ligue 2, iar modul de repartizare a drepturilor audiovizuale între cele două ligi este prevăzut în structura LFP. Așadar și în Franța există o formă de amortizare a retrogradării, pe lângă venitul TV corespunzător Ligue 2.

FRF și LPF nu susțin un club picat din prima ligă în a doua

În Germania DFL comercializează drepturile pentru Bundesliga și 2. Bundesliga în cadrul aceluiași sistem. Noul contract, începând cu 2025/26, valorează în medie aproximativ €1,121 miliarde pe sezon pentru ambele două ligi. DFL are, în plus, numeroase mecanisme de solidaritate între cele 36 de cluburi profesioniste. De exemplu, noua formulă de distribuție continuă să transfere fonduri către 2. Bundesliga și prin mecanisme de solidaritate

Nu doar fotbalul din țările cu top 5 ligi protejează cluburile retrogradate. În Belgia, Pro League vinde într-un pachet comun drepturile pentru Jupiler Pro League, Challenger Pro League, Cupa Belgiei, Supercupă. Contractul 2025/30 cu DAZN generează cel puțin €84,2 milioane pe sezon, la care se pot adăuga venituri suplimentare, iar regulamentul de distribuție prevede explicit contribuții de solidaritate către Challenger Pro League și chiar către eșaloanele imediat inferioare.

În România aceste măsuri de siguranță pur și simplu nu există. A avut Dinamo clauze de diminuare a contractelor în cazul retrogradării? A avut Hermannstadt așa ceva sezonul trecut? Are CFR anul acesta? De fapt, câte cluburi din SuperLiga, au astfel de clauze? Aceasta este o măsură de prevenție care ține exclusiv de cluburi.

De partea cealaltă, LPF nu oferă nici ea un minim element de confort financiar unui club picat din prima liga în a doua. Nu exista contribuții de solidaritate rezultate din contractul de drepturi TV care să ajute un club ajuns într-o situație disperată. Și astfel, pur statistic, din motive de management defectuos și deopotrivă din pricina absenței unui cadru instituțional, 60% dintre cluburile retrogradate sunt condamnate la moarte prin retrogradare. Îngropând odată cu ele comunități de suporteri, tradiții și niște mecanisme sociale locale imposibil de înlocuit.