September 10, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Andrei Nicolescu a anunțat noul transfer al lui Dinamo. „A semnat!”. Urmează și un atacant! Exclusiv

Andrei Nicolescu a anunțat noul transfer al lui Dinamo. „A semnat!”. Urmează și un atacant! Exclusiv

Dinamo are un start foarte bun de sezon sub comanda lui Nuno Campos. „Câinii” se mişcă şi pe piaţa transferurilor şi sunt gata să facă ultimele mutări înaintea închiderii perioadei de transferuri. Una dintre ele a fost rezolvată vineri dimineaţa.

Andrei Nicolescu a anunţat transferul lui Diogo Pinto la Dinamo: „A făcut vizita medicală”

Andrei Nicolescu a anunţat la FANATIK SUPERLIGA că Diogo Pinto a semnat cu Dinamo. Mijlocaşul a evoluat ultima dată la Olimpija Ljubljana şi vine la „câini” din postură de jucător liber de contract:

A făcut vizita medicală de dimineaţa şi dacă totul este ok va fi jucătorul nostru. Diogo Pinto este un jucător cunoscut mai mult de antrenorul nostru, el nu a jucat atât de mult în ultimul timp şi atunci avem un contract pe un an pe opţiune de prelungire din partea clubului pe încă două sezoane.

Este profilul pe care îl caută mister pentru a întregi partea ofensivă a lotului, alături de încă un atacant pe care sperăm să îl închidem până la finalul perioadei de transferuri. Suntem în nişte negocieri şi aşa preconizăm, că până la finalul perioadei închidem şi această poziţie”, a spus Nicolescu.

Diogo Pinto a semnat până în vară cu Dinamo!

Transferul lui Diogo Pinto a fost anunţat de jurnalistul Emanuel Roşu. Portughezul a semnat pe un an cu Dinamo, clubul având apoi opţiune pe încă doi ani. Pinto a jucat mai puţin în ultimele 6 luni:

„Opţiunea de prelungire o avem doar noi. Este număr 10, dar joacă şi winger (aripă). Este profilul jucătorului care poate completa partea ofensivă, pe cei patru din faţă. Este opţiunea principală a antrenorului, corespunde şi profilul jucătorului pe care îl căutăm. 

Singurul semn de întrebare este că n-a jucat mult în ultimul timp. Dar are în spate o experienţă care îi permite să fie ok. Nu a jucat din raţiuni tactice”, a dezvăluit Nicolescu.

  • 27 de ani are Diogo Pinto
  • 300.000 de euro e cota de piaţă a lui Pinto