Cine pierde cu adevărat dintr-o despărțire a lui Baiaram de Craiova? Editorial din tribune despre situația vedetei Universitǎții

Nu doar mulți suporteri ai Universității sunt supărați pe Baiaram. Sentimentul pare reciproc. În aceste condiții, o despărțire pare inevitabilă și chiar iminentă, mai ales că se apropie finalul perioadei de transferuri. Dar ar ajuta „divorțul” ambele tabere sau măcar pe una dintre ele ori, din contră, ar avea toată lumea de pierdut?

Tribuna a doua a dat semne de revenire la normal cu Ararat

Cinste lor, oamenii de la tribuna a doua de la meciul cu Ararat au părut să fi ascultat apelurile fotbaliștilor și ale antrenorilor de a fi susținuți în momentele dificile, nu huiduiți. Simbolică în acest sens e faza din minutul 9, când Bancu pasează pentru un „un-doi” tipic cu Baiaram, dar decarul Științei greșește preluarea și scapă în aut o minge teoretic ușoară. În acel moment, imediat după greșeală, majoritatea celor de la tribuna a doua au aplaudat în picioare, în semn evident de susținere pentru jucătorul lor.

Generozitatea tribunei a doua a continuat chiar și după golul înscris de armeni, mai ales că Bancu a egalat relativ repede. Până la pauză, cel puțin, au continuat să-și încurajeze fotbaliștii, alături de galerie, chiar și la erori. Chiar au găsit timp să aplaude și adversarii, la o fază la care aceștia au fost fair play și ne-au întors o minge pe care o dăduserăm afară.

Un meci chiar slab din partea lui Fane

Dacă în meciurile din trecut puteam spune că Baiaram juca constant peste media echipei (deci automat că nu merita înjurat el cel mai aprig), nu a fost cazul și cu Ararat. Cu armenii, Fane a avut o repriză secundă chiar și mai neinspirată decât prima și a pierdut majoritatea baloanelor, de vreo trei ori în acel fel care îi înfurie în mod deosebit pe olteni: în dueluri corp la corp în viteză când, ce-i drept, pare să cadă prea ușor.

După câteva astfel de prăbușiri „neforțate”, au început să se audă tot mai clar murmure dezaprobatoare. Merită spus, totuși, că primele au venit dinspre tribuna I și chiar dinspre peluze, înainte ca tribuna a doua să dea și ea „join”. Firește că a făcut-o, am tot spus-o: furia este cea mai contagioasă emoție și implicit cea mai distructivă. Finalmente, când Baiaram a fost schimbat cu Băsceanu, spre finalul meciului, stadionul a erupt într-un cor înspăimântător de huiduieli.

Un jucător special într-un moment foarte delicat

Pavel Badea a rezumat foarte bine după meci, într-o intervenție la Digi, ce spun și eu de mulți ani: „Dacă vom continua să-l înjurăm pe Baiaram, îl vom pierde. Când îl admonestăm, îl blocăm, nu-i mai dăm încrederea să-și asume acțiuni 1 la 1 și să creeze superioritate. Azi a avut de multe ori posibilitatea să-și depășească adversarul și a ezitat, a dat pase înapoi. Eu cred că tocmai din cauza acestei neîncrederi pe care o are publicul în el. Am jucat la Craiova de mic, știu cum e să intri în gura suporterilor: nu mai dormi noaptea! De asta fac un apel la oltenii noștri: fraților, lăsați-l în pace pe Baiaram, pentru că doar dacă-l lăsați în pace va fi iarăși decisiv!”.

Adevărul e că Baiaram chiar a intrat de mult „în gura suporterilor” și în mod clar nu-i priește asta deloc. Nu mai are sens să trecem în revistă toate momentele lui grele din trecutul recent, dar au fost destule. Iar izbucnirile lui de furie de la finalul mai multor meciuri arată exact ce a spus și Badea: că, privat de încrederea și încurajările venite din tribune, Baiaram pare că și-a pierdut la rândul lui încrederea în el.

Așa că să luăm în calcul scenariul care pare că e dorit atât de mulți suporteri furioși cât și de Baiaram însuși: un transfer la o altă echipă. Credeți că e atât de ușor să găsești un alt Baiaram și să-l aduci la Craiova?

Credeți că e atât de ușor să găsești un alt Baiaram și să-l aduci la Craiova?

Înjurați-l cât vreți pe băiat, dar Baiaram a fost și va rămâne un jucător rar și special. Are gleznă fină, are unduiri splendide, are dribling, are șutul acela „a la Del Piero” pe care l-am văzut de atâtea ori, are o viteză și o explozie suficient de bune pentru a depăși cam orice fundaș, are… magie. Implicit, nu cred că e deloc complicat ca pretențiile lui și-ale acționarilor Științei să fie îndeplinite de un alt club și chiar să plece curând. Și atunci? Pe cine vom aduce în loc?

În afară de Mitriță, nu a existat în toată istoria recentă a Craiovei un fotbalist care să se apropie măcar de calitatea lui Baiaram, pe acea poziție. Și nu a existat dintr-un motiv foarte simplu: nu avem asemenea jucători în toată România. Îmi amintesc cum, acum vreo 5-6 ani, Craiova îi aducea de la Botoșani pe Cîmpanu și Ofosu. Amândoi păreau excelenți în tricoul moldovenilor și mi-am făcut mari speranțe atunci că vor fi noile extreme care ne vor încânta. Cu regret, însă, au fost mult mai aproape să ne îngrozească decât să ne încânte, în puținul lor timp petrecut în Oltenia. Cât despre jucătorii „magici” și cu gleznă fină din alte campionate, șanse slabe spre zero să-i putem lua noi taman pe aceia.

De partea cealaltă, Baiaram s-a născut și a trăit o viață (doar) în Craiova. Cum pentru un jucător venit din afara Craiovei ar fi greu să se adapteze la noi, și pentru Baiaram va fi foarte greu să se adapteze în străinătate. Nu imposibil, desigur, dar pare că șansele mai bune, dacă chiar pleacă, sunt să NU fie titular la o echipă de nivel „grupe europene”.

E drept, pentru el e vorba și de salariul pe care l-ar obține plecând. Viața de fotbalist e scurtă și, decât să te înjure mii de oameni pe un salariu de 20.000 / lună, mai bine nu te înjură nimeni (că poate nici n-o să te prea vadă pe gazon) pe unul de 60.000. În concluzie, eu zic că cel mai mult dintr-o despărțire de Baiaram ar avea de pierdut Craiova, adică noi toți. El nu neapărat, pentru că în mod clar, cel puțin financiar, ar pleca la mai bine.

Din tot ce văd în Superliga, calitatea tehnică a lui Baiaram este de neînlocuit în acest moment. Culmea, celălalt argint viu al Superligii de pe acea poziție pare să fie tot la noi, iar numele lui e Luca Băsceanu. Doar că Luca are cu aproape 4 ani mai puțin decât Baiaram și în mod clar nu este încă la nivelul lui Fane. Automat, lui Băsceanu îi trebuie MULT mai multă încredere decât i-ar trebui lui Baiaram, ca să ajungă la un nivel optim. Încredere pe care noi, pătimașii și repeziții olteni, nu părem, din păcate, capabili să le-o oferim.

Putem repara ce s-a stricat?

În concluzie, ideală pentru ambele părți cred că ar fi o împăcare care, implicit, să-i aducă lui Baiaram liniștea atât de necesară ca să poată „să-și facă magia”. Dar știm noi, oltenii, să ne împăcăm? Pentru că împăcările adevărate sunt grele și nu se fac doar „din gură”. Pentru împăcări adevărate trebuie să te expui, trebuie să admiți că ai greșit și tu și mai ales s-o simți: să te lași „străbătut” de durerea și vinovăția care vor veni la pachet și să le arăți pe ambele și celui cu care vrei să te împaci.

Pot Baiaram și oltenii să vină unii în întâmpinarea celuilalt cu sufletul deschis și să zică: „iartă-mă, frate, am greșit!”? Sincer, e foarte greu de imaginat așa ceva. Dar, dacă o vom face, eu zic că ne vom recâștiga un jucător de excepție.