Câți bani au scos din buzunare israelienii pentru deplasarea în România? Cel mai înfocat fan al lui Hapoel Beer Sheva: „Cumpărăturile au fost mult mai scumpe”
Din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, echipele din Israel au fost nevoite să-și găsească o nouă „casă” pentru meciurile din cupele europene. După ce Beitar Ierusalim a jucat pe „Ilie Oană”, Hapoel Beer Sheva a venit pentru play-off-ul Ligii Campionilor la București, pe Stadionul Giulești. Deplasarea fanilor nu a fost deloc ieftină.
Cel mai mare fan al lui Hapoel Beer Sheva a dezvăluit cât a costat deplasarea în România
În funcție de durata șederii, fiecare fan trebuie să scoată din buzunare o sumă diferită de bani. Spre exemplu, FANATIK a vorbit cu doi dintre tinerii fani ai lui Beer Sheva, care au explicat că au ajuns la București cu trei zile înaintea meciului.
Cei aproximativ 1.500 de fani care au făcut deplasarea au fost nevoiți să plătească destul de mult pentru a fi alături de favoriții lor în play-off-ul Champions League, disputat în România, pe Giulești: „România este un loc foarte frumos. Am venit cu zbor direct până aici. Eu cred că vom câștiga 3-0. Am veni la București și pentru faza ligii din Champions League. Țin cu Beer Sheva din burta mamei mele. Am venit acum 3 zile, iar Bucureștiul este foarte frumos. Oamenii sunt foarte drăguți. Vom fi 1000-1500 de suporteri în această seară. Cumpărăturile au fost mult mai scumpe. Mama iubește cumpărăturile. Pentru a veni la meci trebuie să ai cel puțin 1.000 de dolari”, au dezvăluit tinerii suporteri.
Cât a costat deplasarea fanilor israelieni la meciul de Champions League din România
Suporterii români nu pot asista la meciurile din Champions League ale israelienilor
Deși se joacă în România, pe stadionul celor de la Rapid București, fanii români nu au putut intra pe Giulești pentru a vedea meciul din play-off-ul Ligii Campionilor dintre Hapoel Beer Sheva și Sabah Baku. Această situație va continua și în cazul unei eventuale calificări în faza ligii.
Hapoel Beer Sheva ar continua să-și joace meciurile pe Giulești în cazul unei calificări la „masa bogaților”, dar interdicția UEFA pentru fanii români ar rămâne valabilă. Astfel, doar israelienii s-ar putea bucura de spectacolul pe care echipe precum Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen sau PSG l-ar putea aduce în capitala României.
