August 29, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

A făcut furori în SuperLiga și este gata să îi ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Asta mi-am dorit întotdeauna”

A făcut furori în SuperLiga și este gata să îi ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Asta mi-am dorit întotdeauna”

Brazilianul Adailton Martins Bolzan, cunoscut drept Adailton, fost jucător la FC Vaslui în perioada 2010-2012, a afirmat că ar accepta fără probleme să antreneze o echipă de renume din fotbalul românesc, precum FCSB sau chiar CFR Cluj.

Fostul star al SuperLigii, liber de contract

Adailton a fost un jucător mult peste media străinilor care s-au perindat prin fotbalul românesc. Avea meciuri pentru Parma și Paris Saint-Germain la finalul anilor 90, dar și pentru Verona, Genoa sau Bologna la începutul anilor 2000.

A ajuns la Vaslui pe final de carieră, dar și-a arătat pe deplin măiestria. A bifat 72 de meciuri, în care a marcat 19 goluri și a oferit 20 de pase decisive pentru formația patronată de Adrian Porumboiu, care era o forță a României în acel moment.

După plecarea de la Vaslui, a mai jucat un sezon la Juventude, locul unde a început fotbalul profesionist, apoi s-a retras din activitate. Nu a stat departe de gazon prea mult timp. S-a apucat de antrenorat și a fost secund la Virtus Verona, Gama, Juventude, International Porto Alegre și, ultima dată, în 2026, la Sao Paulo, sub comanda lui Roger Machado.

În acest moment, sunt acasă. Aștept o ofertă interesantă și, mai ales, un proiect bun în cadrul căruia să pot începe o nouă etapă profesională. Am fost la Sao Paulo FC, unul dintre cele mai mari cluburi din Brazilia, însă clubul se confrunta cu probleme politice importante, ceea ce ne-a făcut foarte dificil să ne desfășurăm activitatea în condiții normale.

Acum, obiectivul meu este să găsesc un proiect în care să fiu antrenor principal. Cred că mă aflu într-un moment foarte bun al carierei mele, am maturitatea, experiența și înțeleg bine modul în care trebuie gestionat un vestiar, relația cu presa, cu suporterii și cu conducerea clubului. Toate acestea mă fac să mă simt pregătit pentru un proiect important, în postura de antrenor principal”, a povestit Adailton pentru digisport.ro.

Adailton ar accepta să antreneze la FCSB

Brazilianul a declarat că ar accepta fără probleme o ofertă din prima ligă a României, dacă i se va prezenta un proiect atractiv, deoarece s-a simțit foarte bine în țara noastră. În același timp, cunoaște bine patronii din fotbalul românesc și nu se teme de colaborarea cu ei. Chiar și cu Gigi Becali.

Nu am primit nicio ofertă din România în această vară. Dar România este, cu siguranță, o țară de care mă leagă multă afecțiune și mi-ar face mare plăcere să revin într-o zi. Sunt două cluburi extraordinare, cu ambiții foarte mari. Ar fi o oportunitate excelentă pentru mine să lucrez fie la FCSB, fie la CFR.

Știu cum sunt patronii de club din România și înțeleg, de asemenea, presiunea care vine odată cu aceste funcții. Dar, în cazul acestor cluburi, obiectivul este clar: să câștigi și să devii campion. Iar asta este exact ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Din păcate, atunci când am fost în România, am fost foarte aproape să ating acest obiectiv, dar am ratat la limită”, a completat fostul mijlocaș.