Jose Mourinho, furios după ce Real Madrid nu a reușit să învingă Fiorentina lui Radu Drăgușin! Gest uluitor la finalul partidei
Deși nu a putut conta pe o mare parte din lot, Jose Mourinho (63 de ani) și-ar fi dorit ca Real Madrid să se impună în amicalul disputat la Klagenfurt (Austria) contra Fiorentinei. „Galacticii” au condus cu 2-0, însă italienii au revenit și duelul s-a încheiat la egalitate, aspect care l-a înfuriat pe tehnicianul portughez, care a revenit în această vară la gruparea din capitala Spaniei.
Jose Mourinho, furios după Real Madrid – Fiorentina 2-2
Real Madrid a marcat de două ori în prima jumătate de oră a partidei cu Fiorentina, prin Endrick și Alexis Ciria. Echipa lui Radu Drăgușin a reușit să reducă din diferență înainte de pauză, prin Roberto Piccoli, iar Moise Kean a egalat în partea secundă. Tabela nu s-a mai modificat până la final, iar Jose Mourinho nu a fost mulțumit de rezultat.
Portughezul a părut a fi foarte nervos încă din timpul jocului, aspect care a putut fi sesizat în momentul în care acesta oferea indicații jucătorilor. După meci, Mourinho a mers direct la vestiare, fără să strângă mâna omologului său, Fabio Grosso. Remiza din Austria contra Fiorentinei a fost al doilea meci amical disputată de Real Madrid în această vară, după 4-1 cu Leganes, iar pentru „galactici” urmează partide de pregătire cu Ferencvaros, Deportivo și Schalke.
Ce a declarat Jose Mourinho după Real Madrid – Fiorentina 2-2
Deși a părut a fi foarte nervos în timpul jocului, Jose Mourinho a reacționat într-un mod pozitiv după finalul meciului. „Mi-a plăcut totul. Am ajuns la vestiare și am văzut pe telefon sintagma ‘un Madrid cu două fețe’. A fost un Madrid cu trei fețe: proaspăt, obosit și extrem de obosit. Varianta proaspătă a jucat foarte bine. Scorul de 2-1 de la pauză este unul foarte mic. A fost o primă repriză de o calitate excepțională. Repriza a doua a devenit mai fizică, în fața unei echipe italiene tipice. Ne-au pus sub presiune.
Mi-a plăcut și varianta extrem de obosită a echipei, care a știut să controleze jocul. Dumfries și Endrick s-au antrenat timp de trei zile și au jucat peste 70 de minute. Un efort fantastic, care contează. Mi-a plăcut totul. I-am mulțumit lui Grosso. Este Real Madrid, cu jucătorii pe care îi avem. Așa cum le-am spus băieților înainte de meci, Real Madrid rămâne Real Madrid, chiar dacă e un amical. A trebuit să folosesc jucătorii pe care îi aveam la dispoziție, precum Trent și Dumfries.
Nu ne antrenăm doar pentru un singur meci. Pe teren, echipa știe ce are de făcut. Dintre cei șapte jucători disponibili din lotul primei echipe, doi s-au antrenat doar trei zile. Apoi mai e Espi, care parcă abia se trezește dintr-un vis și s-a antrenat doar o oră. Ne-a ajutat astăzi. Sunt fericit. Mi-ar plăcea să am la dispoziție trei săptămâni de lucru cu ceilalți jucători. Urmează să sosească Vini, Bernardo, Brahim… Așa stau lucrurile”, a afirmat portughezul pentru Real Madrid TV, conform Marca. Un fotbalist pentru care Real Madrid a achitat o sumă importantă ar putea să ajungă în curând chiar la Fiorentina.
