August 2, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Darius Olaru, primul trofeu în Belgia chiar la câteva zile după dezastrul FCSB în Europa. Ce mesaj a transmis românul

Darius Olaru, primul trofeu în Belgia chiar la câteva zile după dezastrul FCSB în Europa. Ce mesaj a transmis românul

Darius Olaru (28 de ani) s-a transferat în această vară de la FCSB în Belgia, la Royale Union Saint-Gilloise, în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Recent, după ce bineînțeles că a efectuat stagiul de pregătire de vară alături de noii săi coechipieri, mijlocașul a și debutat oficial pentru noua echipă.

Ce mesaj a transmis Darius Olaru după ce a câștigat Supercupa Belgiei alături de Royale Union Saint-Gilloise

S-a întâmplat chiar la primul meci al noului sezon din Belgia. Cu internaționalul român titular și schimbat în minutul 71, Saint-Gilloise a reușit să câștige Supercupa Belgiei în fața campioanei Club Brugge, după executarea loviturilor de departajare. Chiar dacă prestația sa din acea partidă nu a fost chiar foarte apreciată de către presa belgiană, în mod evident Olaru a savurat din plin acest succes.

El s-a fotografiat în vestiar alături de trofeu și medalia primită la scurt timp după încheierea meciului. „Am început sezonul în cel mai bun mod posibil. Acesta este doar începutul, acum mergem înainte”, a scris Darius Olaru pe pagina sa de Facebook.

Cum s-a adaptat Darius Olaru în Belgia

Recent, la scurt timp după transferul de la FCSB, cu ocazia cantonamentului din această vară, noua echipă a lui Darius Olaru a jucat un meci amical chiar cu fosta campioană a României, câștigat clar de belgieni, scor 4-0. La finalul partidei de verificare, fostul fotbalist de la Gaz Metan Mediaș a vorbit deschis despre modul în care a fost primit de noii săi colegi.

„A fost o întâlnire specială. M-am întâlnit cu foștii colegi, cei cu care am stat atât de mult timp. A fost o revedere frumoasă. Pe teren nu mai suntem prieteni. Încercăm fiecare să dăm totul pentru echipa la care suntem și mă bucur că astăzi am făcut o echipă bună și am reușit să câștigăm. Pentru mine este prima experiență în afara țării. Colegii m-au primit foarte bine. M-au integrat foarte bine în grupul lor. Mă bucur să fac parte în această echipă.

La primul amical am jucat cu o echipă mai slab cotată decât noi. Încercăm să ne ridicăm nivelul de la meci la meci pentru că vom avea un meci foarte greu. Vom juca în turul 3 preliminar din Champions League, vom avea și Supercupa. Deci trebuie să fim pregătiți. Ritmul este cu siguranță mai ridicat aici, simt asta. Dar încet, încet mă acomodez și mă ridic la ritmul și intensitatea de aici”, a spus Olaru atunci, potrivit sport.ro.