July 30, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Alex Pop nu are milă de olteni după Dinamo – U Craiova 5-1: „Am dominat! Scorul putea fi și mai mare”

Alex Pop nu are milă de olteni după Dinamo – U Craiova 5-1: „Am dominat! Scorul putea fi și mai mare”

Dinamo a produs o mare surpriză în etapa a doua din noul sezon din SuperLiga. „Câinii” au învins campioana României cu scorul de 5-1 pe „Arcul de Triumf”. Alex Pop, marcator în acest derby, a reacționat imediat după fluierul final, ironizându-și adversarii.

Alex Pop, reacție după ce a înscris în Dinamo – Universitatea Craiova 5-1

Dinamo a administrat o înfrângere usturătoare Universității Craiova, cu 5-1, pe teren propriu. Trupa lui Nuno Campos a evoluat în superioritate numerică după ce Badelj a fost eliminat în prelungirile primei reprize. Alex Pop, marcatorul golului de 3-1, a spus că scorul final putea fi cu mult mai mare, de fapt „Dacă se întreba cineva înainte de meci nu cred că spunea scorul ăsta.

O seară minunată, pentru toată suflarea dinamovistă. Suporterii au fost minunați, au fost alături de noi pe tot parcursul meciului. Consider că am dominat meciul de la un capăt la altul, ne-am creat mult mai multe ocazii decât am reușit să marcăm. Scorul putea să fie și mai mare!”, a spus inițial atacantul român.

Comparația făcută de Alex Pop între eșecul cu Petrolul și victoria cu Universitatea Craiova

Alex Pop a explicat ulterior cum a fost posibil ca Dinamo să treacă de la eșecul cu 0-1 în prima etapă cu Petrolul la o victorie de o asemenea manieră, în etapa a doua, chiar cu campioana României. „Diferența de la meciul cu Petrolul și cel de azi este că astăzi am băgat mingea în poartă. Și la Petrolul, statistic vorbind, am avut 22 de șuturi la poartă, 2-3 bare, acolo a fost diferența. Aici a intrat, acolo nu!”, a mai spus Pop.

Cui i-a dedicat Alex Pop golul marcat în poarta campioanei României

După ce Alberto Soro, autorul primului gol, i-a dedicat reușita partenerei sale însărcinate, și Alexandru Pop a făcut același gest. Tânărul vârf român a spus că golul din poarta campioanei României este special pentru soția și familia lui, care l-au urmărit din tribune.

„Vreau să dedic golul soției, familiei mele care sunt în tribune. Mă simt bine în acest sistem cu 2 atacanți. Pentru noi, atacanții, e un pic mai ușor decât când ești singur. Ai mai multe spații, treaba se împarte la 2. Cred că ne acomodăm ușor, ușor și arătăm mai bine de la meci la meci. Am început treaba din cantonament!”, a mai spus Pop, la flash-interviu.

  • 60 de meciuri a strâns Alex Pop la Dinamo
  • 6 reușite are atacantul născut în Argentina în tricoul „câinilor”