July 25, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Gigi Becali, vrăjit de noua „perlă” a FCSB-ului: „Îi fac clauză de 30 de milioane! Nu-l mai scoate nimeni din echipă”

Gigi Becali, vrăjit de noua „perlă” a FCSB-ului: „Îi fac clauză de 30 de milioane! Nu-l mai scoate nimeni din echipă”

FCSB are foarte mulți jucători care ar putea bifa regula U21 în acest sezon, însă principalul fotbalist ce va avea acest rol este Ricardo Pădurariu (19 ani). Fundașul lateral a jucat pentru Corvinul Hunedoara în sezonul trecut, iar acum roș-albaștrii pariază pe calitățile sale în banda stângă. După prestația din meciul cu FC Argeș, Gigi Becali a rămas impresionat de tânărul fotbalist.

Ricardo Pădurariu și-a câștigat locul în echipa de start! Gigi Becali, încântat de tânărul lui FCSB

Ca de obicei, Gigi Becali (68 de ani) se entuziasmează foarte repede atunci când un fotbalist de la FCSB are o prestație remarcabilă, cu atât mai mult cu cât jucătorul în cauză are o vârstă foarte bună, ceea ce înseamnă că ar putea fi un produs vandabil. Ricardo Pădurariu este noul pariu al celor de la FCSB pentru acest sezon, iar în primul meci al stagiunii a demonstrat că a fost o alegere înțeleaptă.

După ce l-a văzut în meciul cu FC Argeș, Gigi Becali a dezvăluit că nimeni nu-l mai poate scoate din echipă, iar salariul său va fi mărit: „I-am spus lui MM acum să îi schimbe clauza. O să îi fac pe 30 de milioane de euro. Dacă la 19 ani joacă așa, e jucător de echipe mari. O să îi mai dau în plus (n.r. la salariu), pentru că merită. Joacă titular, nu mai poate nimeni să îl schimbe de acolo. Cred că o să joace el și în Europa”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Știre în curs de actualizare…