Bogdan Baratky, după ce Argentina a ajuns în finala Campionatului Mondial: Islas Malvinas

Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic își cunoaște ambele finaliste. După ce Spania a trecut fără emoții de Franța, a doua semifinală a avut o desfășurare mult mai palpitantă. Condusă de Anglia până aproape de final, Argentina a reușit să facă o remontada și astfel să ajungă în actul final pentru a doua oară consecutiv. Bogdan Baratky vă prezintă stările trăite în timpul partidei de pe continentul american.

Islas Malvinas – Falkland Islands 2-1

Nu sunt un admirator al show-ul organizat de FIFA sub genericul CM ‘26 și nu-mi place agresivitatea cu care același organism transformă fotbalul în showbiz. Dar la golul de 2-1 tot am sărit din fotoliu direct pe lustră, de parcă juca Rapidulețul, fără să fiu vreun fan Messi. Pentru că întotdeauna fotbalul e pur și simplu altfel când în iarba ai pe lângă valoare și fotbaliști o rivalitate istorică. Tensiunea unui meci se simte. Iar meciul ăsta a produs electricitate din minutul 1.

În noaptea asta nu s-au înfruntat doar Anglia și Argentina, nu s-au duelat pe gazon doar Kane și Messi; am fost martorii unei bătălii între Falkland Islands și Islas Malvinas, conduse în luptă de Lineker și Maradona. Istoria asta fotbalistică, cu rădăcini în istoria extra-fotbalistică, a născut un meci cu adevărat memorabil.

Șefu’ la fotbal

Messi, piticul complet necarismatic, a fost boss, jupân și tartor. Leader, cum ar spune cei care stăpânesc limbajul elevat al fotbalului. Nu doar pentru modul în care s-a bătut cu englezii, ci (mai ales!) pentru felul în care era respectat în teren de ai lui. Cum îl căutau din ochi, cum îi lăsau mingea, cum își lăsau soarta (fotbalistică) în mâinile (ghetele) lui…

E irelevant dacă îl simpatizezi, sau nu. Când vezi cum îl privesc coechipierii, zecile de mii din tribună și milioanele de-acasă, crede-mă că este irelevant dacă restul lumii e în echipa fanilor, sau a haterilor. Și la 0-0 și la 0-1 și la 1-1 omul a luat meciul pe numele lui, și-a asumat responsabilitatea deznodământului, iar asta au simțit-o ai lui, au simțit-o ai lor și am simțit-o și noi prin ecrane.

Tuchel, cel care a făcut din Anglia lui Kane un Rapid de playoff

Să nu-l uităm însă pe mister Tuchel. Am eu această mare rugăminte la dumneavoastră. Ați remarcat privirea lui Rice în momentul schimbării? L-ar fi mâncat. Mă aștept chiar să văd o știre de genul asta mâine dimineață: “Tuchel mâncat în vestiar de propriii jucători”. Sper că va avea inspirația de a nu se întoarce în Anglia chiar imediat după acest meci.

Repriza a doua a fost parcă un duel intre abnegația lui Tuchel în a face schimbări defensive și încăpățânarea Argentinei de a se prăvăli spre poarta Angliei și a crea ocazii după fiecare mutare fricoasă a adversarului. Imaginea Angliei lui Kane aparându-se pe linia de 16 într-o semifinală de CM cu dujmanu’ istoric va rămâne mult timp pe retina suporterului englez.

Nu stiu dacă rețineți, dar statistica spune clar: nici o națională nu a câștigat CM cu antrenor străin. Niciodată în istorie, din 1930 până astăzi. Cum să bați statistica asta cu unul fricos?! Rashford, schimbare în minutul 90+6…cum a arătat schimbarea asta…