Edi Iordănescu, adevărul despre negocierile cu FCSB. Ce i-a cerut, de fapt, lui Gigi Becali: „Facem o conferinţă la bază, vorbesc, răspund la întrebări şi îmi încep activitatea”
Edi Iordănescu (48 de ani) a antrenat-o pe FCSB pentru o scurtă perioadă, în turul sezonului 2021-2022, iar acesta a oferit detalii despre contextul în care a ajuns pe banca echipei. Tehnicianul a dezvăluit că a inclus mai multe clauze dificile în contract, pe care nu credea că Gigi Becali (68 de ani) le va accepta, însă, până la urmă, acest lucru s-a întâmplat și Edi Iordănescu a preluat echipa.
Edi Iordănescu, dezvăluiri de la negocierile cu Gigi Becali
Fostul selecționer a vorbit despre numirea sa pe banca FCSB-ului. Tehnicianul a refuzat inclusiv cerința lui Gigi Becali de a fi prezentat la „Palat”. „Mi-a cerut să-mi fac singur contractul şi i-am înaintat un contract pe care nimeni de pe Pământ nu l-ar fi acceptat. Recunosc că în primă fază tocmai de aia l-am construit aşa, ca să-l refuze şi să-i ating orgoliul. Mi-a comunicat indirect, că dacă mai vreau în plus să-mi mai pun clauze, că nu-i o problemă. Două luni, două luni şi jumătate au fost extraordinare.
(n.r. Ce clauze erau?) Ca să-i ating orgoliul şi să-l fac să meargă către altcineva. Inclusiv când mi-a spus ‘Da, gata, mâine ne întâlnim la palat ca să te prezint’, şi am zis ‘Nu, eu nu vin la palat, pentru că au fost prezentaţi suficienţi antrenori acolo. Eu vreau să merg să vorbesc eu, facem o conferinţă la bază, vorbesc, răspund la întrebări şi îmi încep activitatea’. Două luni şi jumătate a fost impecabil, apoi şi-a pierdut un pic răbdarea. După opt victorii şi un egal a trebuit să plec”, a declarat fostul selecționer pentru Orange Sport.
Ce rezultate a înregistrat FCSB în mandatul lui Edi Iordănescu
Edi Iordănescu a condus-o pe FCSB în 11 meciuri oficiale, având un bilanț de 8 victorii, 2 remize și un singur eșec. În perioada în care tehnicianul s-a aflat pe banca „roș-albaștrilor”, aceștia au suferit și o înfrângere la „masa verde”, 0-3 cu FC Voluntari în Cupa României Betano, FCSB nereușind să dispute partida deoarece nu avea suficienți jucători disponibili din cauza accidentărilor și a infecțiilor cu COVID.
Mandatul lui Edi Iordănescu la FCSB a durat doar două luni și jumătate, tehnicianul părăsind echipa din cauza criticilor primite din partea lui Gigi Becali. După câteva luni, acesta avea să devină selecționerul României, rol în care a activat timp de doi ani și jumătate. Sub comanda lui Edi Iordănescu, „tricolorii” s-au calificat la EURO 2024 și au obținut calificarea în faza eliminatorie, fiind învinși de Olanda în optimi.
La aproximativ un an după plecarea de la națională, antrenorul a preluat-o pe Legia Varșovia, unde a rezistat însă doar patru luni. Din noiembrie 2025, acesta este liber de contract. Recent, Edi Iordănescu a fost dorit de Levadiakos, aspect dezvăluit în exclusivitate de FANATIK, însă a refuzat oferta, iar pe banca grecilor a ajuns fostul antrenor al FCSB-ului, Elias Charalambous.
