Scandal la SuperCupă! Cele două faze la care VAR-ul s-a făcut că nu vede
Scandal la SuperCupă! Cele două faze la care VAR-ul s-a făcut că nu vede
Universitatea Craiova a cucerit Supercupa României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj la loviturile de departajare, însă finala de pe stadionul „Ion Oblemenco” nu a fost lipsită de momente controversate. Oltenii au solicitat de două ori lovitură de la 11 metri în timpul celor 90 de minute, de fiecare dată în urma unor dueluri în care a fost implicat Steven Nsimba, însă arbitrul Iulian Călin a lăsat jocul să continue, iar din camera VAR nu a venit nicio intervenție.
Două faze în careul Universității Cluj au inflamat finala de pe „Ion Oblemenco”
Prima fază contestată a venit extrem de devreme, încă din minutul 3 al partidei. Ștefan Baiaram a centrat în careu, iar Steven Nsimba a ajuns primul la minge și a reluat pe lângă poartă. Imediat după execuție, atacantul Craiovei a căzut pe gazon, solicitând lovitură de la 11 metri.
Reluările surprind un contact evident între fundașul Universității Cluj, Iulian Cristea, și atacantul oltenilor. În încercarea de a interveni la minge, fundașul îl calcă cu talpa pe Nsimba, însă arbitrul Iulian Călin a considerat că faza nu impune acordarea unui penalty. Nici arbitrii din camera VAR nu au recomandat o revizuire a fazei.

Un nou moment tensionat avea să apară tot în prima repriză, iar protagoniști au fost aceiași doi jucători. La un duel aerian din careul ardelenilor, Iulian Cristea și Steven Nsimba au sărit la aceeași minge. În timpul contactului, fundașul Universității Cluj l-a tras de tricou pe atacantul Craiovei, iar cei doi au ajuns împreună pe gazon. Faza a încins imediat spiritele, iar între cei doi fotbaliști au existat schimburi de replici. Iulian Călin a intervenit pentru a calma situația, moment în care Nsimba i-a explicat arbitrului că a fost ținut și tras de tricou în interiorul careului.
Cu toate acestea, jocul a fost reluat fără ca faza să fie analizată la monitorul VAR, spre nemulțumirea jucătorilor și a băncii tehnice a Universității Craiova.

Universitatea Craiova, gol valabil anulat pe nedrept în Supercupa României
Oltenii au câștigat și de această dată în fața Universității Cluj, după ce în finalul sezonului trecut au învins „șepcile roșii” atât în finala campionatului, cât și în finala Cupei României.
Totuși, rezultatul putea fi altul, întrucât soarta partidei s-a decis după loviturile de departajare, acolo unde orice moment de ezitare poate face diferența. Deoarece în cele din urmă formația din Bănie a câștigat, faza din prelungirile primei reprize nu a mai contat, însă Stevanovic a marcat un gol perfect valabil, anulat pentru ofsaid.
În faza respectivă, reușita nu a fost validată deoarece s-a constatat că poziția lui Anzor Mekvabishvili a fost neregulamentară înainte ca Nikola Stevanovic să înscrie, însă cei de la Digi Sport au reanalizat faza și au ajuns la concluzia că gruzinul se afla în spatele liniei ultimului apărător, la fel și în cazul stoperului sârb, care a introdus mingea în poartă: „Ceea ce prezentăm nu e din burtă. E cu calibrarea acelorași camere, în același fel (n.r. precum la VAR). Având aceleași elemente cu cei care judecă în mod oficial faza, nouă ne reiese că n-a fost ofsaid”, a afirmat Radu Naum la Digi Sport.

De ce ar fi fost, de fapt, anulat golul valabil al Universității Craiova
Totuși, este posibil ca VAR-ul să nu fi intervenit la această fază deoarece arbitrul central Iulian Călin nu i-a dat posibilitatea. Marius Avram, fostul arbitru FIFA, și-a exprimat opinia pentru sursa citată și a oferit o explicație posibilă pentru care golul nu a fost validat, așa cum ar fi trebuit.
El este de părere că Iulian Călin nu a așteptat ca faza să se încheie, deși Universitatea Craiova continua să pună presiune în careul advers, și a fluierat semnalizarea venită din partea asistentului Marin Nicușor. Acest lucru s-ar fi întâmplat înainte ca mingea trimisă de Stevanovic să depășească linia porții, prin urmare VAR-ul nu mai poate interveni asupra fazei. Un lucru similar a pățit și FCSB în Europa League, împotriva lui Rangers, când David Miculescu a înscris un gol perfect valabil, însă pentru că arbitrul nu a lăsat faza să se încheie și a fluierat fault înainte ca mingea să intre în poartă, VAR nu a mai putut să-i repare greșeala centralului.
Universitatea Craiova a început cu dreptul sezonul din postură de campioană
Deși SuperLiga încă nu a început, campioana României a disputat deja două partide, câștigându-le pe ambele. Oltenii s-au impus categoric în Ungaria, unde au disputat prima manșă contra celor de la Vitebsk, din preliminariile UEFA Champions League, iar acum au cucerit și Supercupa României la penalty-uri, chiar dacă la finalul celor 90 de minute tabela a arătat 1-1, după golurile lui Steven Nsimba, din minutul 40, și Alibek Aliev, din minutul 53.
Peste doar trei zile, pe 15 iulie, Universitatea Craiova se pregătește de un nou meci contra campioanei din Belarus, însă soarta calificării pare deja jucată, după ce elevii lui Filipe Coelho și-au asigurat un avantaj de trei goluri după primul meci. În SuperLiga României, oltenii debutează împotriva celor de la UTA Arad, la fel ca în sezonul precedent. Meciul are loc sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21:15.
- 15 iulie este data meciului retur dintre Universitatea Craiova și ML Vitebsk, din Liga Campionilor
