Ce a postat Adrian Rus „Sinner” cu puțin timp înainte să moară. „Îmi dau diverse teste de supraviețuire”
Adrian Rus ”Sinner” a decedat la vârsta de 44 de ani, după ce a fost implicat într-un accident într-o cursă desfășurată la Brno (Cehia). Moartea pilotului a venit ca un trăsnet pentru cunoscuți, deoarece sportivul era un om plin de viață. Iar acest lucru se poate vedea și într-una dintre ultimele postări făcute pe rețelele de socializare.
Adrian Rus ”Sinner”, postare uluitoare cu trei zile înainte să moară
Cu trei zile în urmă, Adrian Rus ”Sinner” a urcat pe contul său de TikTok o filmare făcută cu telefonul în aeroport, în care vorbește despre faptul că și-a uitat cheile de la locuință în alt oraș și glumește anunțând că va apela la un spărgător de case pentru a-l ajuta.
”Mai țineți minte când vă spuneam că eu, în diverse momente ale vieții, îmi mai dau mie niște teste de supraviețuire? În sensul în care de data asta am lăsat cheile la Timișoara și eu am ajuns la București cu avionul.
Cheile mele de la casă și de la mașină au rămas în Timișoara. Nu am dublură pe nicăieri și va trebui să găsesc o soluție. Am găsit soluția. Am sunat un spărgător de case profesionist. Pentru mai multe sfaturi de viață: like și subscribe”, a fost mesajul lui Adrian Rus.
@adriansinner97Cand esti prost de mic, cand esri mare.. doar te joci. 🤌laic si subscraib♬ original sound – AdrianSinner97
Cum s-a produs accidentul de la Brno
Adrian Rus ”Sinner” și-a pierdut viața alături de pilotul austriac Philipp Steinmayr, în urma unui accident teribil petrecut la startul cursei Alpe Adria International Motorcycle Championship.
Steinmayr a avut o problemă la motor și nu a putut pleca de pe grila de start. Venit din spate cu viteză, românul nu l-a mai putut evita, iar ciocnirea teribilă a dus la moartea ambilor piloți.
Austriacul a decedat pe loc, în timp ce Rus a fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut să-l salveze. Poliția din Cehia a deschis o anchetă ți investighează groaznicul accident.
Cine a fost Adrian Rus ”Sinner”
Motociclistul român, care activa în acest sport de 11 ani, a povestit în urmă cu ceva vreme că a devenit pilot de curse după ce a fost implicat într-un accident pe șosea și a fost la un pas de moarte.
În viața de zi cu zi, Adrian Rus lucra ca IT-ist, însă marea sa pasiune a fost muzica. El era solist și chitarist în trupa 9.7 Richter, care cântat în deschiderea mai multor formații mari precum Testament (2014), Judas Priest (2015), Accept (2015), Scorpions (2016) sau Battle Beast (2023).
