Start excepțional în seria Emisferei Sudice din Nations Championship 2026
Primele meciuri ale Nations Championship 2026, noua competiție organizată de World Rugby pentru echipele de top, a debutat sub auspiciile unor meciuri foarte ridicate din punct de vedere calitativ și spectacular. În această vară, meciurile internaționale se dispută în Emisfera Sudică, în trei etape. Spectacolul, în aceste partide test oficiale, a fost, cel puțin până acum, unul deosebit.
Într-un derby și reeditare a unei finale de Cupa Mondială, la Christcurch, în fața a 30.000 de spectatori, Noua Zeelandă a dispus de Franța cu 34-32. Cocoșii galici au deschis scorul în minutul 2, dar ulterior All Blacks a fost cea care a impus ritmul jocului, astfel că abia la final oaspeții au marcat eseul care le-a asigurat dublă bonificație, ofensivă și defensivă. Bonus ofensiv a luat șiu selecționata neozeelandeză. Grație acestui succes, Noua Zeelandă a cucerit, pentru a 14-a oară,m record, Trofeul Dave Gallaher.
La Tokyo, Japonia a dispus de Italia cu 27-10, raportul eseurilor, 3-1, nepermițând acumularea, în vreuna din tabere, a bonusului ofensiv. Acest succes nipon a egalat, ca diferență de puncte, cea mai categorică victorie împotriva Italiei, un 34-17 înregistrat în 2018.
La Sydney, pe unul din stadioanele pe care se va juca la Cupa Mondială, Irlanda s-a impus în fața Australiei cu 33-31. Ambele echipe au marcat câte 5 încercări, diferența fiind făcută, pentru victorie, de o transformare ratată de Gordon. Mijlocașul la grămadă Gibson-Park, de origine australiană, a marcat un eseu pentru Irlanda în acest meci. Irlanda a luat bonus ofensiv, iar Australia s-a ales cu două bonificații în acest meci. Irlanda a cucerit Lansdowne Cup pentru a noua oară și a șasea consecutiv, acestea fiind recorduri în materie.
Într-un meci disputat la Cardiff, dar organizat de Fiji, echipa galeză a învins pe Fiji cu 39-24, inclusiv bonusul ofensiv. La Johannesburg, peste 52.000 de spectatori au aplaudat victoria dublei campioane mondiale, Africa de Sud, în fața Angliei, 45-21. Springboks a luat și bonus ofensiv urmare a acestui succes. Celebrii înaintași Kolisi și Etzebeth s-au accidentat înainte de meci, așa că Pierrde du Toit a trebuit, chiar înaintea fluierului de start, să se mute în linia a doua și să devină căpitan al echipei.
Scoția a câștigat meciul de la Cordoba, împotriva Argentinei, cu 47-38, ambele echipe acumulând, la linia de clasament, bonus ofensiv. Pentru scoțieni a fost un record de eficacitate în meciurile disputate contra argentinienilor.
Etapa a doua, săptămâna viitoare, programează următoarele partide:
Noua Zeelandă – Italia
Australia – Franța
Japonia – Irlanda
Fiji – Anglia, se joacă la Liverpool
Africa de Sud – Scoția
Argentina – Țara Galilor
Selecționata fijiană, deoarece nu are stadion de minimum 25.000 de locuri capacitate, nu poate organiza meciurile pe teren propriu, așa că a mers în Marea Britanie pentru meciurile din această etapă competițională.
Clasamentul celor două grupe, după prima etapă:
Emisfera Nordică
1. Țara Galilor 5 puncte
2. Scoția 5
3. Irlanda 5
4. Franța 2
5. Italia 0
6. Anglia 0
Emisfera Sudică
1. Africa de Sud 5
2. Noua Zeelandă 5
3. Japonia 4
4. Australia 2
5. Argentina 1
6. Fiji 0
Regulamentul competiției, spre deosebire de eșalonul în care se află România, presupune, la finalul celor șase etape, încă o rundă suplimentară, care va avea loc între 27 și 29 noiembrie, pe Stadionul Twickenham din Londra. Finala se va juca între câștigătoarele celor două grupe emisferice, iar toate celelalte formații, în funcție de clasamentul corelat, vor juca meciuri pentru stabilirea ordinii finale.
Toate meciurile din această competiție pot fi urmărite pe canalele Digi Sport.
articol scris de Cristi Frisk
FOTO: France Rugby
Articolul Start excepțional în seria Emisferei Sudice din Nations Championship 2026 apare prima dată în Rugby Romania.
