„Suntem pe zero!” Avertismentul lui Filipe Coelho, imediat după show-ul Craiovei din primul amical al verii
Universitatea Craiova a început seria meciurilor amicale din Austria cu un adevărat recital ofensiv, 7-1 în fața lui FC Stubai, însă la finalul partidei Filipe Coelho a temperat rapid entuziasmul și a transmis un mesaj clar către vestiar.
Filipe Coelho, cu picioarele pe pământ după U Craiova – FC Stubai 7-1: „Trebuie să înțelegem!“
Chiar dacă diferența de scor a fost una clară în primul amical al verii, staff-ul tehnic al Universității Craiova preferă o abordare realistă în această perioadă de pregătire. Pentru Filipe Coelho, astfel de meciuri au rolul de a regla mecanismele de joc și de a oferi minute întregului lot, nu de a trage concluzii definitive.
Tehnicianul portughez a subliniat că echipa se află abia la început de drum și că adevăratele provocări vor veni odată cu startul oficial al sezonului, când miza va fi cu totul alta. De asemenea, dincolo de scor și prestațiile individuale, el a punctat că realitatea din acest moment este una simplă: echipa pornește de la zero și are nevoie de un început de sezon foarte puternic pentru a-și atinge obiectivele.
„A fost un antrenament în plus, unul important pentru noi. Desigur, am întâlnit un adversar diferit față de cei pe care-i vom întâlni în viitor, dar în acest moment este important să le oferim jucătorilor ritm, minute. Chiar a fost un antrenament bun pentru noi. Am avut parte de o primă zi normală.
Grupul s-a reunit ieri, e plăcut să-i vedem din nou pe toți, dar acum e momentul să muncim din greu, mai mult decât până acum. Trebuie să îmbunătățim anumite aspecte, pentru că avem nevoie de un început foarte puternic de sezon. Urmează meciuri dificile. Suntem pe zero, avem zero puncte în toate competițiile și trebuie să înțelegem că trecutul e trecut. Ne concentrăm pe ce facem acum, ca să-i putem face pe oameni fericiți în viitor“, a declarat Filipe Coelho.
Șase marcatori diferiți pentru Universitatea Craiova în amicalul cu FC Stubai
Campioana României a început seria amicalelor cu acest duel împotriva lui FC Stubai și a făcut, într-adevăr, spectacol. Golurile echipei antrenate de Filipe Coelho au fost marcate de Băsceanu în minutul 2, Assad în minutul 3, Monday Etim în minutul 16, Denys Muntean în minutele 41 și 49, acestea fiind primele sale reușite la prima echipă, Nsimba în minutul 45 și Sebastian Șerban în minutul 70, după cum au informat chiar oltenii prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.
În plus, ei au oferit și următoarele detalii referitoare la primul 11 și la schimbările efectuate pe parcurs de antrenorul portughez: „Primul 11: Laurențiu Popescu – Darius Fălcușan, Nikola Stevanovic, Juraj Badelj – Florin Gașpăr, Samuel Teles, Alexandru Crețu, Mihnea Rădulescu – Etim Monday, Assad Al Hamlawi, Luca Băsceanu. În repriza secundă au mai evoluat Steven Nsimba, Denys Muntean, Alexandru Maxim, David Barbu și Sebastian Șerban”.
Ce amicale va mai disputa Universitatea Craiova în Austria
Universitatea Craiova va mai juca alte două meciuri amicale în perioada petrecută în Austria. Pe 24 iunie, de la ora 19:00, Universitatea Craiova va înfrunta campioana din Azerbaidjan, FK Sabah. Ultimul amical se va disputa pe 29 iunie, începând cu ora 18:00, contra formației ucrainene Polissya Zhytomyr, care a încheiat sezonul 2025-2026 pe locul 3.
Primul meci oficial al Craiovei din sezonul 2026-2027 va avea loc la aproximativ o săptămână după ce echipa revine în țară. Pe 7 sau 8 iulie, campioana României va evolua contra bielorușilor de la ML Vitebsk, în prima manșă a primului tur preliminar din UEFA Champions League, locația unde se va disputa duelul fiind dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Cum arată lotul Universității Craiova pentru cantonamentul din Austria
- Portari: Laurențiu Popescu, Pavlo Isenko, Răzvan Sava, Alexandru Maxim
- Jucători de câmp: Alexandru Glodean, Nicușor Bancu, Vladimir Screciu, Nikola Stevanovic, Juraj Badelj, Darius Fălcușan, Adrian Rus, Oleksandr Romanchuk, Florin Gașpăr, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Anzor Mekvabishvili, Samuel Teles, Alexandru Crețu, David Matei, Luca Băsceanu, Mihnea Rădulescu, Sebastian Șerban, Ștefan Baiaram, Carlos Mora, Assad Al Hamlawi, Steven Nsimba, Monday Etim, Alexandru Iamandache, Denys Muntean, David Barbu
