Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Transferul lui Răzvan Sava la Universitatea Craiova pare tot mai aproape de a deveni realitate. După ce FANATIK a dezvăluit că oltenii și Udinese poartă negocieri avansate pentru împrumutul portarului român, publicația noastră a obținut și prima reacție din familia fotbalistului. Aurel Sava, tatăl goalkeeperului, a vorbit despre stadiul discuțiilor și a confirmat că decizia fiului său este, în mare măsură, luată.
Tatăl lui Răzvan Sava confirmă negocierile lui Răzvan cu U Craiova: „Hotărârea e luată”
Universitatea Craiova este foarte aproape să dea una dintre cele mai importante lovituri ale perioadei de mercato. Campioana României negociază cu Udinese împrumutul lui Răzvan Sava pentru un sezon, cu opțiune de transfer definitiv, iar toate părțile implicate încearcă să ajungă la un acord în privința ultimelor detalii financiare.
Contactat de FANATIK, Aurel Sava, tatăl portarului român a confirmat că fiul său și-a exprimat acordul pentru mutarea în Bănie, însă a precizat că transferul nu poate fi considerat încheiat până când cele două cluburi nu vor finaliza toate aspectele contractuale.
„Mai sunt ceva detalii de clarificat la contract și, în funcție de ce se discută, hotărârea e luată, el și-a dat acordul. Până nu e totul pus la punct din punct de vedere contractual, nu pot să vă zic 100% un lucru. Mai sunt discuții și între cele două cluburi, deci rămâne de văzut”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, Aurel Sava.
Venirea lui Răzvan Sava ar reprezenta un plus important pentru Universitatea Craiova, în contextul în care Pavlo Isenko va lipsi o perioadă îndelungată din cauza accidentării, iar contractul lui Silviu Lung Jr. a expirat. În acest moment, Filipe Coelho îi are la dispoziție pe Laurențiu Popescu, Alexandru Maxim și tânărul Matei Goga, însă oficialii campioanei își doresc un portar cu experiență înaintea debutului în preliminariile UEFA Champions League.
Cine este Răzvan Sava, portarul dorit de Universitatea Craiova
Răzvan Sava este un produs al LPS Banatul, club de la care a făcut pasul în fotbalul italian. După un an petrecut la Sesto Giovanili, portarul făcea pasul în academia lui Juventus, ca mai apoi să fie împrumutat la Pescara U19 și Lecce U19. În toamna lui 2020, Torino plătea 200.000 de euro în schimbul portarului.
Cum nu a debutat pentru Torino, Răzvan Sava a fost transferat de către CFR Cluj în 2022, în schimbul sumei de 250.000 de euro. Portarul s-a impus rapid ca titular, iar evoluțiile sale din SuperLiga i-au făcut pe cei de la Udinese să plătească 2,5 milioane de euro. În perioada în care a apărat în Serie A, Sava a fost chemat constant la echipa națională.
- 2,5 milioane de euro este cota lui Răzvan Sava
- 23 de meciuri a apărat românul la Udinese
