LIVE VIDEO tragere la sorţi turul 1 preliminar Europa League. U Cluj și-a aflat cei 6 posibili adversari. Anunțul UEFA
U Cluj a făcut cel mai bun sezon din istorie, chiar dacă nu a reușit să câștige nici campionatul și nici Cupa României. Echipa lui Cristiano Bergodi a terminat pe 2, la patru puncte de Universitatea Craiova, formație care a bătut-o și în finala Cupei. Cu toate acestea, „șepcile roșii” vor juca pentru al doilea an la rând în preliminariile unei competiții europene, de această dată în turul 1 din Europa League.
UPDATE: Universitatea Cluj și-a aflat lista cu cei 6 posibili adversari. UEFA a făcut anunțul oficial
Marți dimineață, 16 iunie, UEFA a publicat lista capilor de serie pentru tragerea la sorți a primului tur preliminar UEFA Europa League. Astfel, Universitatea Cluj, care nu se află pe lista capilor de serie, și-a aflat posibilii adversari din turul 1 preliminar al celei de-a doua competiții europene aflate sub egida UEFA. „Șepcile roșii” ar putea da piept cu una dintre următoarele:
- Ferencvaros (Ungaria)
- Qarabag (Azerbaidjan)
- Sheriff Tiraspol (Moldova)
- Dinamo Kiev (Ucraina)
- Hajduk Split (Croația)
- CSKA Sofia (Bulgaria)
Tragere la sorți turul 1 preliminarii Europa League. Cine transmite la TV, cum să vezi tragerea live stream
U Cluj va intra în Europa League din turul 1 preliminar. Vicecampioana României își va afla adversara la tragerea la sorți organizată de UEFA. Ardelenii nu au stautul de cap de serie nici măcar în primul tur preliminar, astfel că misiunea de a merge mai departe va fi una infernală.
Tragerea la sorți a primului tur preliminar din Europa League va avea loc la Nyon, la sediul UEFA, și va fi live video pe platformele oficiale ale forului continental, dar și pe canalele televiziunilor care au drepturile de difuzare ale competiției. Tragerea la sorți este programată pentru data de 16 iunie, începând cu ora 18:00 (ora României), și va stabili tabloul complet al primei runde preliminare, iar site-ul FANATIK vă va ține la curent cu tot ce se întâmplă pe tot parcursul evenimentului.
Cum se desfășoară tragerea la sorți pentru preliminariile UEFA Europa League
Tragerea la sorți este organizată de UEFA și implică împărțirea echipelor în urne, în funcție de coeficientul european. Fiecare echipă este extrasă și repartizată unui adversar, urmând ca ulterior să fie stabilite și traseele posibile către fazele superioare ale competiției.
Posibile adversare Universitatea Cluj în turul 1 preliminar Europa League
U Cluj își va afla adversara din turul 1 preliminar în urma tragerii la sorți, din 16 iunie, de la Nyon. Cum echipa lui Cristiano Bergodi are un coeficient de doar 5.050 și este în urna outsiderilor, pe vicecampioana României o va aștepta o misiune infernală în tentativa de a ajunge în turul al doilea.
- Ferencvaros
- Qarabag FK
- Sheriff Tiraspol
- Dinamo Kiev
- Hajduk Split
- CSKA Sofia
Cum arată, de fapt, formatul Europa League
UEFA Europa League este a doua competiție intercluburi ca importanță de pe continent și, la fel ca „surorile” ei, UEFA Champions League și Conference League, este structurată pe mai multe faze: trei tururi preliminare, play-off, grupa principală și fazele eliminatorii. În „faza Ligii” se califică 36 de echipe. Primele 8 se califică direct în optimi, acolo unde vor ajunge și jumătate dintre ocupantele locurilor 9-24, după disputarea unui baraj.
Lista capilor de serie în turul 1 preliminar Europa League
În primul tur preliminar vor juca 12 echipe. Împerecherea lor se va face pe baza coeficienților UEFA din 2026. Prima echipă extrasă în din urnă va fi gazda meciului tur. Anul acesta, la tragerea la sorți, capii de serie în turul 1 din Europa League sunt:
- Ferencvaros
- Qarabag FK
- Sheriff Tiraspol
- Dinamo Kiev
- Hajduk Split
- CSKA Sofia
Când se vor juca meciurile din turul 1 preliminar Europa League. Programul din preliminariile Europa League
UEFA a stabilit deja calendarul principalelor faze preliminare din sezonul 2026-2027 de Europa League. Tragerea la sorți pentru primul tur va avea loc marți, 16 iunie, iar meciurile se vor juca pe 9 iulie 2026 (turul) și pe 16 iulie (returul). Între cele două manșe, mai exact pe 12 iulie, U Cluj va juca Supercupa României împotriva campioanei Universitatea Craiova. Programul complet din preliminariile Europa League va fi următorul:
Primul tur preliminar
- Tur: 9 iulie 2026
- Retur: 16 iulie 2026
Al doilea tur preliminar
- Tur: 23 iulie 2026
- Retur: 30 iulie 2026
Turul 3 preliminar
- Tur: 6 august 2026
- Retur: 13 august 2026
Când are loc play-off-ul Europa League 2026/27
Play-off-ul din UEFA Europa League, ultima etapă înainte de faza principală, va avea loc la finalul lunii august. Tragerea la sorți pentru play-off este programată pentru 3 august 2026. Meciurile din barajul de acces pe tabloul principal UEL se vor disputa în dublă manșă, prima pe 20 august, iar returul, o săptămână mai târziu, pe 27 august.
Când este programată faza grupelor
Ultima reprezentantă a României pe tabloul principal din Europa League este FCSB, care a jucat acolo în precedentele două sezoane. U Cluj, care nu a evoluat până acum în grupele unei competiții europene, va încerca imposibilul. Dacă va ajunge printre cele mai bune 32 de echipe din Europa League, vicecampioana va lua startul în competiție pe 9 septembrie și o va încheia pe 28 ianuarie 2027.
Cine transmite la TV UEFA Europa League, sezonul 2026-2027
Cel puțin până în 2027, drepturile de difuzare ale partidelor din „faza Ligii” Europa League în România vor aparține în continuare posturilor TV Digi Sport și Prima Sport. De asemenea, meciurile vor putea fi urmărite și pe platformele celor două televiziuni, DIGI Online, respectiv PrimaPlay. Programul complet al transmisiunilor pentru sezonul 2026-2027 va fi anunțat înainte de startul competiției.
Unde are loc finala UEL 2026-2027
Finala UEFA Europa League din sezonul 2026-2027 va avea loc pe 27 mai 2027 și se va disputa în Germania, mai exact la Frankfurt, pe arena Waldstadion. Stadionul lui Eintracht Frankfurt are o capacitate de 53.800 de locuri și a câștigat bătălia pentru a organiza finala de la anul cu Arena Națională (București), Hampden Park (Glasgow) și Beșiktaș Stadium (Istanbul).
Adversar Universitatea Cluj în turul 2 preliminar Europa League
În cazul în care va pierde „dubla” din turul 1 preliminar Europa League, U Cluj va ajunge în turul 2 din Conference League, dar nici acolo nu va fi cap de serie. Totuși, dacă va produce surpriza și va trece de primul tur din UEL, vicecampioana României poate fi în prima urnă la tragerea la sorți pentru turul 2.
Dacă în primul tur o elimină pe Ferencvaros sau pe Qarabag, U Cluj va fi cap de serie în turul 2. Adversara ardelenilor se va alege dintre Sheriff, Dinamo Kiev, Besiktas, NEC Nijmegen, Hajduk Split, Tromso, St. Gallen, ȚSKA Sofia sau Hammarby. Dacă în turul 1 va avea altă adversară, U Cluj nu va fi cap de serie. Iar oponentul din turul 2 se va alege dintre Braga, Ferencvaros, Viktoria Plzen, Midtjylland, PAOK, Qarabag, Maccabi Tel Aviv, Anderlecht sau Pafos.
Tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar Europa League va avea loc pe 17 iunie, iar partidele se vor disputa în dublă manșă, pe 23 și 30 iulie 2026. Dacă va fi eliminată în turul 2 din Europa League, U Cluj va pica în turul 3 din Conference League și nu va avea statutul de cap de serie.
Reacții Universitatea Cluj după tragerea la sorți
Înainte, în timpul și după tragerea la sorți, site-ul FANATIK vă va ține la curent cu toate informațiile și cu toate reacțiile din tabăra Universității Craiova. Declarațiile președintelui Radu Constantea, ale antrenorului Cristiano Bergodi, ale jucătorilor și reacțiile celorlați oficiali ai „șepcilor roșii” vor putea fi urmărite aici.
Live Blog: Urmărește în timp real tragerea la sorți pentru Europa League 2026
Urmărește în timp real tragerea la sorți a preliminariilor UEFA Europa League pe FANATIK.RO. Aici afli în direct care sunt toate meciurile programate în tururile preliminarii, dar și ce traseu are U Cluj în drumul spre „faza Ligii” competiției cu numărul 2 în Europa.
