Campionatul Mondial 2026, turneul unde pauza de hidratare costă milioane de dolari

Am plecat la drum cu acest Campionat Mondial fără nici un fel de așteptări și până acum intuiția mea pare să fi fost corectă. Îmi cer scuze dacă cumva mă poziționez pe contrasens față de entuziasmul popular pe subiect, dar primele 8 meciuri au fost practic vorbite să-i dea dreptate hater-ului din mine.

Bogdan Baratky scrie despre Campionatul Mondial 2026, turneul final al pauzelor de hidratare

În 1970, la Mondialul lui Rică, Lucescu, Dan Coe, Dumitrache, Dobrin, Lupescu (rapidistul tată, nu dinamovistul fiu), Dinu, Nunweiller și Neagu (ok…fie…și al lui Pele!), formatul presupunea doar 16 naționale calificate și 32 de meciuri. În ’74, în RFG (cu Sepp Maier, Vogts, Breitner, Beckenbauer și Gerd Müller câștigători) și în ’78, în Argentina (cu Ardiles, Kempes și Passarella încoronați și acoperiți de papellitos) simțeam deja nevoia să vedem mai mult fotbal la turneul final, dar decența ne-a împiedicat să mărim numărul calificatelor. Am umblat doar nițel la format și am crescut numărul de meciuri la 38. Breitner, Beckenbauer, Müller, Ardiles, Kempes, Passarella…ce fotbaliști…ce nume de fotbaliști…chiar pot să înțeleg că lumea voia să-i vadă jucând un meci în plus.

De 3 ori mai mult fotbal. Erata: de 3 ori mai multe meciuri

În ’82-ul spaniol am abandonat inhibițiile și am deschis turneul final către 24 de națiuni. 24 de echipe care au oferit 52 de meciuri la fiecare turneu final până în SUA ’94. Adică Mondialul lui Hagi, Răducioiu, Dumitrescu și Popescu (ok…fie…și al lui Bebeto, Dunga, Romario și Ronaldo…). Serios…nu vi se pare că fotbaliștii aveau nume mult mai sonore în secolul trecut?… Din ’98, din Franța, am început să scăpăm hățurile. 32 de naționale calificate (dublu față de 1970) și deja 64 de partide. Și-am dus-o așa până în ’22, în Qatar.

Ei bine, în ’26, Mondialul a devenit un fel de Daciadă globală, o competiție a sportului de masă. Aplaud în acest context decența și verticalitatea României, care refuză cu demnitate să ia parte la această veritabilă diluare a competiției. Și totuși, 48 de națiuni acceptă provocarea, pentru a oferi publicului (transformat între timp în consumator de entertainment) nu mai puțin de 104 partide. O sută patru, stimați telespectatori și radioascultători! De 3.25 ori mai multe ca în 1970, de 2 ori mai multe ca în SUA 94.

Sub pretextul deschiderii fotbalului, FIFA a găsit o metodă prin care să ofere nu publicului 104 meciuri, ci televiziunilor 208 pauze de hidratare (2 pe repriză). Obligatoriu, indiferent de condițiile meteo. Desigur, totul conform normelor de hidratare pentru o viață sănătoasă.

FIFA – “Breaks will be imposed în all matches, regardless of weather conditions”

Cum fotbalul American este atât de ofertant pentru TV datorită deselor întreruperi, ceva îmi spune că trebuie să fim pregătiți și pentru time-out-uri (2 pe repriză, câte unul de echipă), întreruperi tehnice în care consumul de apă este strict interzis, pentru a nu canibaliza (Doamne ferește!) pauza de hidratare.

Lăsați sutele de milioane să vină la mine! Pachete de publicitate de 850 milioane USD

Dar asta nu e tot (faci click și o iei efectiv razna!); avem un turneu final organizat (vorba vine…) de 3 țări; în fapt, de organizare se ocupă baritai continentu’ – Canada, SUA, Mexic (de la Nord la Sud). Ceea ce oferă o oportunitate unică: 3 ceremonii de deschidere și alte nenumărate pauze, numai bune de umplut cu publicitate. Genială mișcare, s-o recunoaștem cu sportivitate! O fi apa o resursă neprețuită, dar pauza de hidratare e chiar un pic mai valoroasă.

Așa se face că FOX Sports și Telemundo/NBC Universal au vândut pachete de publicitate la Mondial în valoare de aproximativ 850 mil USD. Pachetele premium de la Fox valorează 15-50 mil USD, iar echivalentul de la Telemundo 20-30 mil USD. Fără multe ceremonii de deschidere și sute de pauze de hidratare, unde ar fi încăput atâta bănet? Iar când spotul de 30 de secunde de publicitate la un meci team USA se vinde cu 750k USD, normele de hidratare ar putea cere chiar 6-8 litri pe zi în regim de efort fizic intens. Siguranța și sănătatea înainte de toate!

Brazilia, un fel de Angers. Sau Paris FC

Cel mai ofertant meci din debutul competiției părea Brazilia – Maroc. El ar fi trebuit să ne arate că fotbaliștii nu sunt nici plictisiți, nici uzați de sezonul lung și nici dornici de vacanță. Într-adevăr, partida a semănat destul de mult cu una de fotbal de calitate, scoțând în evidență chiar un fotbalist cu F, cu joc încântător – marocanul Ayyoub Bouaddi (remarcat, pe bună dreptate, atât în editorialul dlui Andrei Vochin, cât și în declarația dlui MM Stoica). Pe lângă prestația pur fotbalistică, Bouaddi s-a remarcat și prin efort. Marocanul a alergat cel mai mult dintre toți fotbaliștii de pe teren – 11.68 km (detaliu remarcat de Andrei Vochin în editorialul său).

Bouaddi este un mijlocaș central de 18 ani, legitimat la Lille, în Ligue 1. Ei bine, în campionatul în care prestează, Bouaddi are (în meciurile în care a fost integralist) o medie de 12 km/meci. În campionat, marocanul a alergat cel mai puțin cu Auxerre (11.4 km), cu Angers (11.4 km) și respectiv cu Paris FC (11.5 km). Cu PSG însă, în deplasare, a acoperit 12.8 km. Deci băiatul nostru a alergat cu Brazilia mai puțin decât media sa din campionatul intern și cu peste 1.1 km mai puțin decât în meciul cu PSG. Iar problema nu el la el, ci la trupa lui Ancelotti.

Cei 3 mușchetari pensionați si garda elvețiană de import

Care suspectez că l-a convocat (în cele din urma) pe Neymar după ce a înțeles că un marketing de calitate are nevoie de 3 mușchetari, nu doar de 2 (CR7 și Messi), toți 3 menținuți în vitrina fotbalului pentru a colecta nu pensia, ci atenția agențiilor de publicitate. Deși jucăm fotbal timp de 208 pauze de hidratare, avem nevoie pentru un pachet atractiv de promovare de 3 nume uriașe de fotbaliști cvasi-retrași din fotbalul de performanță, pentru că oricat ne-am scotoci prin buzunare nu mai găsim niciun Pele, Beckenbauer, Müller, Breitner, Ardiles, Kempes, Passarella. Și nici măcar un Messi, CR7 sau Neymar în zaua lor.

Acestea fiind spuse, mă pregătesc să urmăresc astăzi trupa din Curaçao, în speranța că Superliga va transfera încă un participant la turneul final SUA ’26. Asta după ce am văzut ieri garda elvețiană formată din Zakaria, Elvedi, Akanji, Rodriguez, Xhaka, Ndoye, Embolo și Vargas ținută în șah de portughezul Miguel, senegalezul Laye, belgianul Edmilson Junior, suedezul Yusuf Abdurisag, algerianul Khoukhi și sudanezul Madibo, toți mândri purtători de tricou qatarez.

Cum e evident pentru mine că nu înțeleg mai nimic din fotbalul de top la nivel mondial, aștept cu nerăbdare ziua de mâine, pentru că se reunește Rapidulețul. Fără transferuri deocamdată, dar și fără pauze de hidratare. Ceea ce, oricum ai privi-o, e chiar o veste buna în fotbalul actual. Apropo…doar mie mi se pare că densitatea de life coach, experți în parenting fară copii și traineri de leadership din tribune e mai mare ca oricând? Adică, firesc cumva, fotbalul de turneu final are totuși publicul pe care s-a luptat să il aibă? Cel puțin în faza asta preliminară a turneului final, vreau să spun…